Știe cineva ce partid este astăzi la guvernare în România? Răspunsul vă poate arăta calea spre prosp
Cei care ați răspuns “PNL” sunteți masa de manevră naivă și ignorantă.
Cei care ați răspuns “PSD” sunteți deștepți dar fără experiență politică.
Cei care ați răspuns “TOATE partidele parlamentare” sunteți mai aproape de adevăr și înțelegeți cum stă treaba cu “democrația” dâmbovițeană.
Încă nu știți adevărul dar vă ajut eu astăzi să-l întrezăriți.
În parlament zilele astea se despoaie România de tot ce mai are ea ca resurse naturale și umane iar această CRIMĂ împotriva neamului românesc este posibilă pentru că partidele parlamentare sunt legate prin frăția nevăzută ce s-a țesut între ele în toți anii post decembriști când s-au tot “încrucișat” unii cu alții.
PNL este în realitate PDL-ul băsist ca urmare a “fuziunii” dintre PDL și NUMELE PNL pentru că în realitate PNL a dispărut din viața politică românească. PDL a fost la rândul lui PD-ul lui Petre Roman (Neulander) care la rândul lui a pus bazele științifice ale distrugerii României prin privatizarea industriei. Petre și-a început marea lucrare alături de Ion Iliescu, împreună cei doi fiind pentru viitorul României ceea ce au fost Romulus și Remus pentru fondarea Romei antice.
PSD este un fel de “regina albinelor”, “matca” prin care s-a țesut TOATĂ pânza nevăzută ce leagă viața parlamentară din România. La un moment dat chiar s-a aliat pe față cu PNL și a inclus și partidul conservator (PC) și a format USL, o alianță de stânga-centru-dreapta pe modelul “împreună furăm mai ușor”. Daniel Constantin de la PC este acum în turma Pro România păstorită de Victor Ponta.
ALDE este plămada lui Călin Popescu Tăriceanu care a fost președinte la PNL, adică PDL-PD-Roman-Iliescu. Călin “file de poveste” a fost de toate pentru toți în ultimii 25 de ani, șef de partid, ministrul industriei și comerțului, ministru de externe, președintele senatului și prim ministru. Momentul lui de glorie globalistă a fost prin 2004 când a anulat redevențele la petrol și gaze naturale pe care până la el le încasa poporul român. Călin ne-a furat și chiloții pe care-i mai aveam pe noi după uraganul Roman-Iliescu.
Ponta cel “Pro Român” a fost și el frate cu mai toți, ministru pentru relația cu parlamentul pe vremea lui Emil Boc (PDL-PD-Roman-Iliescu), apoi președinte PSD (PDSR-FSN-Roman-Iliescu) și prim ministru pe vremea lui Traian Băsescu și a lui Klaus Iohannis.
Perenul UDMR face și desface legile în parlament din 1990 fără ca măcar să fie înregistrat ca partid politic. În 30 de ani nu există combinație politică în care UDMR să nu fi intrat. Stânga-centru-dreapta, FSN-PDSR-PNȚCD-PD-PDL-ALDE-PNL-PMP-USR, cu toții s-a cumetrit ungurul fără scrupule. Kelemen Hunor promovează pe față dezmembrarea României iar pentru asta a fost răsplătit cu Ordinul Steaua României în anul 2000 pe vremea când prim ministru era Mugur Isărescu (stăpânul banilor românești, “nemuritor și rece” vorba lui Eminescu) iar președinte era Emil Constantinescu. Culmea gloriei lui Hunor a venit însă în 2009 când Emil Boc (PDL-PD-Roman-Iliescu) l-a pus ministru al culturii! Ministru peste cultura ROMÂNILOR!
PMP este născut din PDL-ul lui Traian Băsescu (PDL-PD-Roman-Iliescu) prin 2014 când acesta își termina al doilea mandat de președinte și avea nevoie de un grup de lobby în parlament. Eugen Tomac este crescut și altoit pe ideologia izvorâtoare din Emil Boc, Răzvan Ungureanu și Traian Băsescu, toți lipiți unii de alții ca gemenii sudați la șold.
USR-ul lui Dan Barna a apărut în era Iohannis, prin 2015, atunci când mugurii globalismului soroșist puteau da în floare nestingheriți de nimeni. Dan Barna își trage seva din fonduri europene peste care sunt stăpâni toți cerberii partidelor consacrate. De aceea are picioare de lut, este compromis, stă la mâna vechilor tartori și tot ce scoate pe gură pare bizar și de neînțeles. Barna a eclozat ca purtător de țucal pentru Dacian Cioloș care l-a miruit cu o sinecură de secretar de stat pe … fonduri europene atunci când PSD-ul l-a făcut prim ministru peste România cea încă bogată. Tot din USR apar numele celor mai mizeri informatori ai securității, cel mai proaspăt scandal fiind despre șefa USR pe București, Roxana Wring, dovedită colaboratoare a securității.
Aceasta este “menajeria” de la care luați voi lumină în fiecare zi, fiecare pe felia voastră de partizanat politic, neștiind că toți sunt aceeași Mărie dar cu alte pălării.
Alături de ei se “încălzesc pe tușă” rezervele, politicienii noi de genul Călin Georgescu, George Simion, Ilan Laufer, Alexandru Coita, Ramona Bruynseels și diverși membri PSD care tot promit că se vor rupe de “matcă” și chiar foști ofițeri răspopiți care neapărat vor să bage și ei capu-n poza suveranistă.
Cu toții vă vor da “suveranism” și “naționalism” până vă iese pe urechi iluzia oamenilor mesianici.
Călin Georgescu a mâncat pâine globalistă de când se știe. A fost funcționar înalt al Clubului de la Roma împreună cu “nemuritorul” Mugur Isărescu și a fost băgat mereu în cărți ca viitor prim ministru încă de pe vremea lui Băsescu. La toate interviurile de până acum care tot apar în spațiul public nu a răspuns concret la nici o întrebare importantă. Mereu pune placa “hrană, apă, energie”, presară două-trei statistici din lumea largă pe care le știe oricine, bagă cinci citate din oameni celebri și zice că nu vrea să facă politică dar dacă este chemat va răspunde DA. Cel mai tare am râs când a fost întrebat ce plan concret are și el a răspuns că este vorba de “politică mare” și nu poate să spună nimic dar că energiile individuale vor schimba soarta noastră. Acesta este nivelul unui om care de 25 de ani face parte din sistem, a avut acces la informație, la relații și la fonduri. Până acum n-a ieșit nimic din mâna lui pentru neamul românesc dar dacă “este chemat” atunci vă promite el că o să vă dea bunăstare pe săturate.
George Simion făcea politică unionistă alături de Traian Băsescu (PD-PDL-Roman-Iliescu), Ilan Laufer a fost în PSD (PDSR-FSN-Roman-Iliescu), Alexandru Coita o ardea consilierul Vioricăi Dăncilă de la PSD iar Ramona Bruynseels este ținută-n viața politică de Dan Voiculescu, finanțatorul umaniștilor, om cu ștate vechi de activitate în alianțe pro și contra naturii cu PSD și PNL prin intermediul ciorbei de partidulețe la care le tot schimbă numele să li se piardă urma (PUR, PC, PUU, etc…).
Alți mesianici stau încă în sânul bine remunerat al PSD și de acolo ne tot promit formarea unor mișcări, ați ghicit, naționaliste și pentru reformarea oamenilor.
Ofițerii răspopiți au atins vârsta pensionării, au fost activi zi de zi și ceas de ceas în ultimii 30 de ani și dacă nu au făcut nimic atunci când erau în putere acum la vârsta senectuții cu siguranță au găsit soluția și vor da poporului naționalism și bunăstare.
Mărturisesc cinstit că de două ori m-au păcălit și pe mine și chiar m-am apropiat de activitatea unui membru PSD și a unui nou partid.
De fiecare dată a trebuit să mă retrag dezamăgit și întristat văzând că sunt plămădiți din același aluat ca toți cei de mai sus.
Din păcate, apropiindu-mă de ei am fost părăsit de câțiva oameni de nădejde cărora le cer iertare și prin această analiză. Sper să mă ierte.
Toată adunătura aceasta politică pestriță este scoasă la pășunat și dusă înapoi în grajd cu ajutorul biciului serviciilor secrete.
Acestea controlează efectiv TOATE deciziile politice din România precum și justiția care nu mai este română de mult.
Acesta este peisajul politic românesc în anul revoluționar 2020, anul în care globaliștii ne bagă pe gât lumea lor lipsită de familia tradițională, de biserica națională , cu copii cu sex incert, plină de deviații sexuale și o degradare șocantă a vieții tuturor.
Peste toată această zoaie urât mirositoare tronează LIDERII DE OPINIE din jurnalism și spațiul public virtual, vocile pe care le ascultați non-stop.
Toți au tușe groase și nuanțe fine însă în realitate fiecare dintre ei protejează o anumită formațiune politică.
Iată câteva nume, cu mențiunea că sunt oameni inteligenți, mulți dintre ei sunt carismatici și deși mulți au dreptate în ceea ce spun, marele lor păcat este că protejează chiar și prin omisiune anumite partide sau oameni din aceste partide.
Cei mai buni dintre ei mai strecoară câte o critică palidă și la adresa protejaților doar așa, cât să pară că sunt perfect obiectivi.
Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Ioana Ene Dogioiu, Mălin Bot, Radu Banciu, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Victor Ciutacu, Moise Guran, Emil Hurezeanu, Dan Tăpălagă, Mircea Badea, Dana Budeanu, Iosefina Pascal, etc…
Discursul lor place unei audiențe deja partizane și de aceea nu sesizați pe cine protejează fiecare dintre ei.
Repet, sunt oameni capabili intelectual însă nici pe departe atât de independenți cum credeți.
În concluzie:
Voi sunteți oameni simpli cu dorințe simple și posibilități reduse.
Ei sunt oameni bogați cu dorințe uriașe și posibilități nelimitate.
Credeți că dintre ei va apărea cel sau cea care să vă facă viața mai bună?
Credeți că ascultând de liderii lor de opinie veți învăța ce să faceți pentru a trăi mai bine?
Răspunsul este NU.
REVOLUȚIA neamului românesc trebuie făcută PRIN VOI ÎNȘIVĂ:
– Nu mai luați credite de consum – Nu mai cumpărați de la magazine cu capital străin – Înființați grupuri locale de într-ajutorare unde contabili, doctori, avocați și oameni de afaceri vă pot învăța cum să vă descurcați în aceste domenii. – Învățați legile banilor – Cumpărați doar de la producători cu capital românesc. – Trimiteți observatori la TOATE secțiile de vot și faceți publice TOATE procesele verbale chiar în ziua votului. Astfel puteți elimina furtul masiv realizat prin softul serviciilor secrete. Am creat un site pentru voi și încerc să fac asta pentru alegerile din 2020. Iată site-ul: romaniaromanilor. org. – Nu mai votați liste de partid ci OAMENI. Aflați detalii despre fiecare candidat înainte de alegeri. – Promovați noi lideri politici DINTRE VOI, dintre cei cu care faceți toate cele de mai sus și pe care-i cunoașteți prin ceea ce fac și nu doar din vorbe și promisiuni. Politica bună este cea făcută pentru binele poporului și de aceea trebuie făcută doar de cei care sunt alături de popor. – Ignorați complet pe toți cei care vă cer votul dar nu vă cer vouă nimic. – Feriți-vă de cei care vin pe cai mari și care sunt agreați de străinătate. Străinii vă vor resursele pentru a le da copiilor lor.
VOI TOȚI SUNTEȚI SINGURUL PARTID POLITIC VIABIL PENTRU ROMÂNIA!
Aristocrația politică a PSD, PNL, USR, UDMR, Pro România și PMP păzită de câinii serviciilor secrete trebuie să lase locul românilor iubitori de neam, curati la suflet și educați.
VOI SUNTEȚI VIITORUL COPIILOR VOȘTRI ÎNAINTE CA EI SĂ FIE VIITORUL VOSTRU!
Vreți o viață nouă?
Vreți o Românie prosperă și puternică pentru copiii voștri?
La treabă atunci!
__________\\\\\/////____________
Mă leg să pun dăinuirea neamului meu românesc mai presus de orice dorințe și interese personale.
Recunoscând că stăpânirea străinilor ne aduce pieirea sufletească și națională mă leg să lupt pentru renașterea, suveranitatea și prosperitatea neamului meu românesc.
Când îmi va fi cel mai greu mă leg să iau voință și încredere din tăria jertfei sfinte a eroilor neamului.
Și nu voi renunța! Și nu mă voi îndoi! Și voi izbândi!
România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!