top of page

2020 ANUL ROMÂNISMULUI. 19 Februarie. Ziua 50. Adevărul despre români a fost demonstrat științific.

2020 ANUL ROMÂNISMULUI. 19 Februarie. Ziua 50. Adevărul despre români a fost demonstrat științific. Iată de ce nu explodează mămăliga românească. Cum se pot impune naționaliștii?

“Hofstede Insights” este o organizație internațională de experți în analiză sociologică. Echipa este formată din sute de specialiști prezenți în 130 de țări de pe glob.

Aceștia colectează în permanență date despre popoarele lumii și le folosesc pentru a crea modele comportamentale pentru fiecare țară.

Concluziile “Hofstede Insigths” în ceea ce-i privește pe români dau răspuns la întrebarea “de ce nu explodează mămăliga românească”.

Înainte de a vă prezenta portretul tip al românului iată mai jos câteva realități de necontestat pe care le cunoaștem deja:

– În afara unor grupuri izolate de activiști politici noi românii suntem în general apatici.

– De zeci de ani apar în spațiul public dovezi despre trădări, minciuni, sabotaje și fărădelegi strigătoare la cer dar românii rămân indiferenți.

– Străinii controlează puterile statului dar românii nu se revoltă.

– Clasa politică deturnează în mod criminal sute de miliarde din banii românilor dar aceștia nu par a fi deranjați.

– Amintirea eroilor români și simbolurile românești sunt batjocorite și distruse dar românii nu reacționează în nici un fel.

– Regiuni întregi de pe teritoriul României sunt deja sub controlul altui stat dar românii nu se simt datori să facă nimic pentru a se apăra.

Confruntați cu această realitate ne punem următoarele întrebări:

A. De ce nu luptă românii pentru o viață mai bună? B. De ce-i lasă românii pe străini să le “fure calul de sub fund” fără să se apere?

Iată acum concluziile celor de la Hofstede Insights în legătură cu noi și câteva comparații cu țările care ne-au subjugat și care ne controlează.

Analiza stabilește șase domenii de interes:

1. Atitudinea față de putere. 2. Individualism sau colectivism. 3. Luptător sau supus. 4. Teama de necunoscut. 5. Conservator sau liberal. 6. Optimism sau pesimism

Pe o scară de la 0 – 100 românii arată așa:

1. Scorul pentru primul domeniu analizat este 90 arătând că românii acceptă ierarhiile și nu se revoltă împotriva ordinii impuse. Aceștia așteaptă să li se spună ce să facă iar conducătorul ideal este “autocratul binevoitor”.

2. Scorul este 30 și corespunde unei societăți colectiviste în care inițiativa individuală are puține șanse de sprijin iar societatea are mare influență asupra fiecărui individ.

3. Cu un scor de 42 românii preferă un rol de supuși. Ei nu luptă să fie cei mai buni ci să aibă o viață comodă și lipsită de risc.

4. Scorul de 90 înseamnă că românilor le este foarte teamă de schimbare. Ei se tem să riște prin “soluții noi la timpuri noi”. Românii preferă să folosească reguli învechite chiar dacă acestea se dovedesc ineficiente.

5. În acest domeniu scorul românilor este de 52, un scor neutru, la mijlocul scării de valori. Asta arată că nu avem direcție clară în ce privește protejarea valorilor culturale pe drumul progresului.

6. Cu un scor de 20 de puncte românii sunt considerați prin excelență pesimiști și cinici. Acesta este un indiciu că românii trăiesc strâmtorat și privesc o eventuală abundență ca pe ceva greșit și nedrept.

Concluzia celor de la Hofstede Insights este că românii nu sunt luptători, respectă ordinea de fapt, le place să fie conduși de un autocrat binevoitor, nu-și asumă riscuri, le este teamă de schimbare și au uitat gustul abundenței.

Vi se pare cunoscută descrierea?

Acum știm de ce nu “explodează mămăliga românească”. Așa am ajuns să fim în secolul XXI.

În comparație cu noi americanii, englezii, nemții și ungurii au scoruri diametral opuse.

Din scorurile Hofstede Insights reiese că aceste seminții nu respectă ierarhiile, sunt individualiste, sunt mânate de dorința de a fi învingătoare, iubesc riscul și sunt optimiste.

Devine astfel ușor de explicat situația de stăpân-slugă în care ne aflăm în raport cu aceste state care ne controlează resursele.

Noi, naționaliștii care luptăm pentru dăinuirea neamului românesc, trebuie să regândim strategia de luptă în funcție de următoarele realități:

– Nimeni nu o să iasă în piață să ni se alăture în lupta pentru dăinuirea neamului. – Dacă vrem să întoarcem România de la groapă va trebui să o facem pe cont propriu, cu oameni puțini și în grupuri mici animate de un ideal comun. – Noi suntem mai degrabă excepția decât regula în această țară. – Putem cel mult spera să avem o reprezentare minoritară în parlamentul țării. – La nivel național oamenii se vor feri de noi și le va fi rușine să ne sprijine pe față în lupta noastră sfântă pentru neam. – Coagularea unei mari mișcări naționaliste va fi aproape imposibilă.

În ceea ce mă privește vreau să fiu excepția de la regulă. Sunt naționalist și lupt în fiecare zi pentru idealul dăinuirii neamului meu românesc.

Voi ce alegeți?

“Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit.” George Coșbuc – Decebal către popor”.

Dacă aveți îndoieli în legătură cu destinul vostru atunci repetați în fiecare zi Legământul de Credință de mai jos. L-am scris pentru toți naționaliștii vremurilor moderne. M-am inspirat din legămintele naționaliștilor vremurilor vechi. Este un arc peste timp. Purtați-l în suflet ca pe un talisman al iubirii de neam și faceți-l să răsune în eternitate.

LEGĂMÂNTUL NAȚIONALISTULUI ROMÂN

“Mă leg să pun dăinuirea neamului meu românesc mai presus de orice dorințe și interese personale.

Recunoscând că stăpânirea străinilor ne aduce pieirea sufletească și națională mă leg să lupt pentru renașterea, suveranitatea și prosperitatea neamului meu.

Când îmi va fi cel mai greu mă leg să iau voință și încredere din tăria jertfelor sfinte ale eroilor neamului.

Și nu voi renunța! Și nu mă voi îndoi! Și voi izbândi!”

Țineți aproape și ne va fi mai bine!

_____________ \\\\ //// ___________

Neamul românesc va renaște iar noi vom învinge cu armele educației, ale iubirii de neam și ale curățeniei sufletești!

Distribuiți aceste postări pentru ca toți românii cu inima română să ni se alăture în 2020, ANUL ROMÂNISMULUI.

Dacă această pagină va fi blocată găsiți toate materialele scrise la mine pe bogdanvasile.blog iar materialele video pe YouTube pe pagina Bogdan Vasile Despre Vremuri.

#anulromanismului

Trăiască Nația!

România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!

1 view0 comments

Recent Posts

See All

2 octombrie 2022. Observațiile unui naționalist nedumerit. - Trei puncte de întâlnire diferite. - Fără manifest unic. - Fără vreo intenție de a înainta un manifest autorităților. - Fără a cere vreo di

bottom of page