Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor, nucleul care n-a fost să fie…

Conflictul dintre Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor ca arhetip al sterilității inițiativelor suveraniste din România.


În vremuri de mult apuse, atunci când cele două speranțe ale naționalismului post decembrist abia pășeau în viața literară, Păunescu îl disprețuia pe Eugen Barbu, autorul celebrului roman “Groapa”, în timp ce același scriitor era chiar mentorul lui Vadim Tudor. Așa începe o altă dramă a neamului românesc.


Multe articole otrăvite și comentarii partizane mai târziu cei doi tineri naționaliști au fost chemați de istorie să umple un gol ideologic ce era deja vânat cu turbare de haita de globaliști care dădeau târcoale prăzii numită România.


Incapabili să sesizeze înălțimea la care îi așezaseră zeii românismului, cei doi naționaliști au continuat o ceartă superficială piperată cu pamflete, atacuri la persoană și jigniri care mai de care mai inteligent prezentate în presa vremii.


Dușmanii jubilau, ziariștii plătiți de străini vânau fiecare silabă a înfruntării celor doi români iar poporul român privea cu mâna la gură înfruntarea titanilor.


Două forțe ale naturii capabile să aprindă cu un cuvânt inimile românilor de pretutindeni, își iroseau ceasul binecuvântat al existenței lor lumești cu mizeriile și micimile naturii lor umane ce rămăsese cu mult în urma minților lor strălucite.


Două decenii mai târziu genialul părinte al Cenaclului Flacăra și carismaticul său pamfletar și adversar priveau neputincioși la transformarea țării iubite de amândoi în colonie, înrobită, sărăcită, împuținată.


Nici unul dintre ei nu a putut vedea în celălalt un salvator al neamului.


Nici unul dintre ei nu a avut viziunea măreției șansei lor.


Nici unul dintre ei nu a avut curajul să creadă că da, ei doi pot fi România, ei doi pot fi mugurele din care să răsară mișcarea națională adevărată între români.


Amândoi au fost PREA MARI PENTRU O ȘANSĂ ATÂT DE MICĂ precum cea pe care o mai avea România la început de veac globalist.


Noi cei de azi rămânem cu legenda țesută de ei. Cei de mâine nu vor mai avea nici asta pentru că nu va mai fi nimeni să scrie despre ei.


Voi, suveraniștii de azi, sunteți mult mai mici decât Adrian și Cornel dar poate așa veți încăpea mai ușor laolaltă în șansa românismului care se micșorează cu fiece clipă care trece peste noi.


Te iubesc, Adrian.


Te iubesc, Cornel.


Te iubesc, neamul meu românesc.


“Probabil, mâine–aici va fi pustiu

Şi toţi în pribegie, vom porni-o,

Drum bun popor pierdut la un pariu,

Adio, mamă patrie, adio!”


“Ne-au dărâmat lăcaşele cu tunul,

ne-au vânturat în cele patru zări,

tribunii noştri, unul câte unul,

i-au răstignit în jug de lumânări”.


Bogdan Vasile

Suveranist de viță veche


www.romaniaromanilor.org

9 views0 comments

Recent Posts

See All

2 octombrie 2022. Observațiile unui naționalist nedumerit. - Trei puncte de întâlnire diferite. - Fără manifest unic. - Fără vreo intenție de a înainta un manifest autorităților. - Fără a cere vreo di