De ce nu ies românii în stradă?
Subiectul filosofic preferat al suveraniștilor este întrebarea “de ce nu ies oamenii în stradă”.
În nemărginita mea mărinimie le dau eu răspuns luând subiectele pe rând:
Nu avem spitale moderne
Oamenilor tineri, sănătoși și activi nu le pasă de spitale pentru că nu au nevoie de ele. Abia cei peste 65 de ani încep să aibă nevoie de spital mai des dar atunci deja ești pe jumătate expirat și nu-ți mai arde de protest.
Nu avem școli moderne
Părinții nu sunt afectați de calitatea școlilor pentru că nu știu carte și nu calcă pe la școala copiilor lor decât o dată pe an iar copiii sunt tineri și se simt bine oriunde atât timp cât pot râde în pauze cu prietenii.
Nu avem autostrăzi
Marea majoritate a românilor pleacă din oraș la drum lung doar de maxim două ori pe an iar șoferii profesioniști care sunt zilnic pe drum au mașini de firmă și-i doare-n fundul curului de gropi, timp pierdut și aglomerație.
Legile justiției sunt proaste
90% dintre români nu au nevoie de tribunal decât pentru moșteniri, divorț sau litigii mărunte pe care le rezolvă cu pile sau șpagă.
Explozia prețurilor
Bătrânii au trăit cu puțin pe vremea comuniștilor, adulții au trăit cu puțin pe vremea soroșiștilor iar tinerii au bani de la multinaționale. Cei care nu se înscriu în aceste trei categorii sunt prea puțini și împrăștiați în patru vânturi.
Salarii de mizerie
Cine a fost deranjat de asta s-a cărat de mult din țară și câștigă mai bine. Cei rămași zic bogdaproste și-și scuipă-n sân să nu fie mai rău.
Politicienii fură resursele și vând fabricile din avutul poporului
99% dintre români cred că banii din taxe și întreprinderile de stat nu sunt banii lor deci îi doare de furtul instituționalizat tot în fundul curului, la fel cum îi doare pe șoferii profesioniști de gropile din asfalt. Românii nu au decât casă, mașină și televizor.
Ieșiți în stradă ca să trăiți mai bine
Peste 80% dintre români au mai puțin de 2.000 de euro economii, pot supraviețui maxim două-trei luni fără salariu și pentru ei “a trăi bine” înseamnă un grătar, o bere și două săptămâni pe an la Eforie Sud, viață pe care deja o au.
Despre pandemii, putin, bitcoin, guvern mondial, biden, macron, transhumanism, schwab, OMS, petrol, gaze, amprenta de carbon, alegeri parlamentare, președinte, haștagi, soroș, Tansilvania.
Hai dom’ne, să fim serioși, ne râde lumea. Cui îi pasă de poveștile astea.
Grătarul, berea și vacanța la Eforie cât suntem tineri și în putere. De restul să se ocupe politicienii că de aia i-am votat pe liste de partid, ca să nu știm nimic despre ei și astfel să nu ne simțim vreodată vinovați sau responsabili de dezastrul țării.
Înțelegeți acum de ce strada e goală?
Înțelegeți acum de ce revoluția nu o face poporul ci elitele care se bat pentru putere?
P
Care este soluția pentru cei care sunt treji civic și vor mai mult decât grătare, bere și Eforie?
Să iasă în stradă în nume propriu, să adune în jurul lor pe cei care simt ca și ei și să lupte pentru cauza lor fără să aștepte sprijin din partea străzii. Acolo în focul frământărilor singulare se va naște elita română care va aprinde tăciunele mândriei ce zace sub cărbunii stinși de veacurile rele.
Acolo vă chem să vă întâlniți toți cei ce vreți mai mult, puteți mai mult și luptați pentru mai mult.
De îndată ce reușiți să vă adunați în acest nucleu independent de stradă restul sunt detalii organizatorice, exerciții de comunicare și puțin noroc.
Bogdan Vasile
Naționalist de viță veche
www.romaniaromanilor.org