top of page

Moda doctoratului la români

Între 1900 și 1989 au fost acordate în România 1.500 de doctorate.


Între 1990 și 2017 au fost acordate în România… 67.000 de doctorate.


Deci nu suntem numai țara cu mii de generali dar și cu zeci de mii de doctori în științe.


Oare câte lucruri minunate au inventat, inovat și construit acești intelectuali de vârf? Îmi vin în minte doar toaletele din fundul curții, drumurile desfundate, spitalele dărăpănate, emigrația necontrolată, datoriile internaționale imposibil de plătit, încălcarea legilor și sfidarea nerușinată a marilor hoți din politică, justiție și jurnalism.


România de astăzi este exemplificarea perfectă a tezei lui Titu Maiorescu numită “formele fără fond”.


Suntem o țară goală pe dinăuntru dar poleită cu tot ce trebuie pe dinafară ca să semănăm și noi de la distanță cu lumea civilizată.


Domni doctori în științe precum Gabriel Oprea, Victor Ponta, Robert Negoiță, Radu Stroe, Mihai Tudose, Neculai Onțanu, Petre Tobă, Părintele Justinian Cârstoiu, Codruța Kovesi și acum Nicolae Ciucă sunt deja dovediți plagiatori adică hoți ordinari.


Ăștia suntem oameni buni. Nici mai mult și nici mai puțin. O țară de doctori în științe, generali și progresiști cu vederi largi.


De aia nu trebuie să vă mirați că suntem priviți cu dispreț în exterior și că oriunde mergem lumea râde de noi și ne dă șepci și acadele.

4 views0 comments

Recent Posts

See All

2 octombrie 2022. Observațiile unui naționalist nedumerit. - Trei puncte de întâlnire diferite. - Fără manifest unic. - Fără vreo intenție de a înainta un manifest autorităților. - Fără a cere vreo di

bottom of page