Pandemia pe înțelesul tuturor
Definiție:
“Pentru a conduce lumea trebuie doar să-i convingi pe oameni că binele comun este mai presus de binele individual și apoi să devii tu cel care definește și impune acel bine”.
1798
Reverendul englez Thomas Robert Malthus publică al său “Eseu despre Principiile Populațiilor” în care spune că omenirea se înmulțește mult prea repede iar rezervele de hrană nu vor fi suficiente pentru toți. Apare astfel “Maltusianismul”, curent de gândire centrat pe pericolul suprapopulării planetei Pământ.
1919
Economistul englez John Maynard Keynes publică lucrarea “Consecințele Economice ale Păcii” în care dă vina și el pe suprapopulare pentru a explica lipsa alimentelor din perioada de după primul război mondial.
1948
Fairfield Osborne și William Vogt publică separat două cărți, “Planeta noastră jefuită” și “Drumul către Supraviețuire” în care se relansează teoria suprapopulării planetei, odată cu ei făcându-și intrarea-n scenă Neo-Maltusianismul.
1968
Ecologistul Garrett Hardin publică în revista “Science” analiza “Tragedia Omului de Rând” în care declară negru pe alb că “o lume finită poate găzdui doar un număr finit de oameni”.
1972
Clubul de la Roma publică lucrarea “Limitele Dezvoltării” și devine cel mai activ susținător al neo-maltusianismului.
2000-2019
Se accelerează punerea în practică a teoriei vechi de 200 de ani:- Poluarea aerului- Poluarea apei potabile- Agresiunea câmpurilor electromagnetice- Alimente modificate genetic- Medicamente care distrug sistemul imunitar- Reducerea fertilității – Ideologia de gen- Promovarea homosexualității- Distrugerea familiei tradiționale
2019
Populația continuă să crească în ciuda măsurilor de mai sus.
Octombrie 2019
Are loc în SUA, la Johns Hopkins Centre, conferința “Event 201” în cadrul căreia Forumul Economic Mondial și Fundația Bill & Melinda Gates simulează o pandemie de coronavirus iar concluzia este aceea că popoarele lumii nu sunt pregătite să facă față unei astfel de calamități.
Decembrie 2019
Autoritățile din China anunță apariția virusului.
2020
Băncile Centrale ale mai marilor planetei încep să tipărească bani pentru a finanța pe toți cei care susțin această teorie.
2021
Apar pe bandă rulantă seruri experimentale care sunt inoculate cu forța prin legi anticonstituționale și minciuni în mass-media și corpul medical. – Guvernele desființează drepturile individuale sub pretextul binelui comun al celor mulți.
NIMENI NU POATE FACE PARTE DINTRE “CEI MULȚI” DECÂT DACĂ RENUNȚĂ LA DREPTURILE SALE.
De îndată ce face parte dintre “cei mulți” individul are nevoie de aprobare pentru orice vrea să facă.
Inclusiv dacă vrea să trăiască.
V-ați prins cum stă treaba cu pandemia?
Țineți minte trei cuvinte:
Maltusianism
Autorități
Depopulare.
Vreți să trăiți?
Atunci luptați pentru drepturi individuale. C
u drag la voi.
Vă iubesc pe toți.