top of page

Unde sunt fotografiile și filmările invaziei din Ucraina?

Ukraina are 44 de milioane de cetățeni iar 60% dintre ei au smartphones, telefoane moderne, inteligente.


85% din populația în vârstă de peste 15 ani are acces la internet.


Cu alte cuvinte avem vreo 30 de milioane de ucraineni dotați cu tot ce le trebuie pentru a înregistra și posta în timp real filme și fotografii despre invazia rusă.


Au trecut deja patru zile de război, zeci de obiective au fost atacate, sute de oameni au murit, aparatură și infrastructură au fost atacate și distruse și cu toate astea singurele fotografii și materiale filmate pe care le avem sunt aceleași zece-douăzeci de falsuri cu care ne intoxică BBC, CNN, SKY și televiziunile lor prostituate din România.


Interesant?


Personal trag două concluzii, ori totul este real dar internetul și telefonia sunt blocate acolo ori totul este o mare manipulare la fel ca și cele folosite de americani atunci când masacrau populațiile din Libia, Irak, Afganistan și Siria.


Prima variantă cade din start pentru că se știe deja că Elon Musk a activat accesul ucrainenilor la rețeaua sa de comunicații Starlink și deasemenea există numeroase transmisii live ale prompteristelor de război de la televiziunile mâncătoare de rahat din lumea “democrației” occidentale.


Mai rămâne varianta a doua, aia cu vrăjeala.


Voi mai vedeți alte explicații?

22 views0 comments

Recent Posts

See All

Regulile unui protest eficient.

2 octombrie 2022. Observațiile unui naționalist nedumerit. - Trei puncte de întâlnire diferite. - Fără manifest unic. - Fără vreo intenție de a înainta un manifest autorităților. - Fără a cere vreo di

bottom of page