CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Constituția este o lege făcută de oameni pentru oameni. De aceea este întotdeauna la mâna oamenilor și poate fi încălcată cu impunitate de către cei puternici.

Activismul civic presupune o permanentă protecție a Constituției dar pentru asta suntem obligați să o cunoaștem în detaliu. Mai jos aveți textul legii fundamentale iar cu galben am marcat articolele esențiale privind drepturile și libertățile noastre.

 

Ce trebuie să observați este cum Constituția instituie norme juridice care de multe ori sunt vagi și de aceea aproape imposibil de folosit în mod concret. Luați ca exemplu articolul 55 care se referă la dreptul și obligația cetățenilor de a ”apăra” România. O interpretare completă ar da dreptul de luptă împotriva oricăror agresiuni din interior sau din afară însă lipsește cu desăvârșire definirea modalităților de agresiune împotriva țării. Accepțiunea exclusiv militară este simplistă și nu acoperă nici pe departe gama extrem de largă de trădări și fraude care pot atenta la siguranța națională. 

 

Pentru exemplificare gândiți-vă în ce situație deplorabilă se află România după trei decenii de ”democrație” deși Constituția obligă la apărarea țării. Unde au fost sutele de mii de cetățeni care lucrează în Poliție, Jandarmerie și servicii de informații? În ce fel au apărat aceștia țara? Vorbe goale. Este datoria celor care se implică civic să schimbe această stare de fapt. 

 

TITLUL I - Principii generale

 

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

ARTICOLUL 15 - Universalitatea


ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.


ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.


ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei


ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.


ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.


ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură


ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.


ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European


ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.


ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare


ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.


ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.


ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării

(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.


ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - Parlamentul

SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi

CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă

CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreşti

ARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor

SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei